Echipamente industriale, instalații de lucru, utilaje, materii prime, mărfuri și ambalaje – Kerachit SRL – Iunie
Prin prezenta publicație de vânzare se aduce la cunoștință generala ca la data de 18.06.2021 orele 10.00 va avea loc licitația pentru bunurile aflate in proprietatea debitoarei KERACHIT SRL
Subscrisa, ROVIGO SPRL, cu sediul în Bucureşti, str. Mareşal Josef Pilsudski (fosta Intr. Polonă), nr. 2, parter, sector 1, în calitate de lichidator judiciar al societății debitoare KERACHIT SRL (în faliment, in bankruptcy, en faillite) cu sediul social în Municipiul Oradea, Str. NOJORIDULUI, Nr. 25, Judet Bihor, Cod unic de înregistrare 13448520, înregistrată la ORC sub nr. J5/814/2000, desemnată prin sentința civilă nr. 1480 din 24.11.2016 pronunţată de către Tribunalul Bihor, Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. 113/111/2014, în exercitarea atribuţiunilor ce ne revin potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, în temeiul art. 154 şi urm. din Legea 85/2014 şi în conformitate cu hotărârile Adunării creditorilor KERACHIT SRL din 18.02.2021,
Prin prezenta publicatie de vânzare se aduce la cunoştinţa generală că, la data de 18.06.2021, orele 10.00, la sediul lichidatorului judiciar din Bucureşti, str. Mareşal Josef Pilsudski (fosta Intrare Polonă), nr. 2, parter, sector 1, va avea loc prima licitaţie publică având ca obiect vânzarea în bloc la licitaţie publică cu strigare, pornind de la 60% din valoarea de piață stabilită în raportul de evaluare plus TVA, a următoarelor bunuri mobile aflate în proprietatea KERACHIT SRL:
- Echipamente industriale, instalații de lucru, utilaje, materii prime, mărfuri și ambalaje aparținând Kerachit SRL-situate în loc. Jimbolia, str. Kikindei, nr. 19, jud. Timiș
Echipamentele industriale, instalatiile de lucru si utilajele reprezinta o linie de fabricatie blocuri ceramice, cu o capacitate de cca 200 tone/zi. Conform raportului de evaluare, identificarea s-a facut mergandu-se pe fluxul tehnologic de la alimentare cu materie prima (argila) pana la produsul finit-blocuri ceramice-caramizi eficiente. S-a constatat ca sunt prezente toate utilajele, instalatiile si echipamentele necesare unei linii de fabricatie blocuri ceramice.
Fluxul tehnologic este dispus astfel :
- Dozator volumetric – cu placi articulabile
- Banda transportatoare cu cauciuc 12 ml
- Curatitor argila
- Banda transportoare 15 ml
- Concasor cu valturi A
- Banda transportatoare cu cauciuc,scurta 4 ml,pusa transversal
- Banda transportoare cu placi articulate metalice,cu inclinare mare
- Dozator volumetric cu placi
- Banda transportatoare cu placi articulate metalice,cu inclinare mare de 25 m
- Banda transportatoare cu cauciuc 8 ml
- Concasor cu valturi B
- Banda transportatoare cu cauciuc
- Presa cu melc(vidare)
- Pompa vid
- Taietor multifilar
- Robot taietor si incarcat material crud
- Camere duble pentru uscare 12 buc.Zidaria este veche ,s-au refacut usile de intrare,suflantele si ventilatoarele.(fiecare camera are 4 ventilatoare)
- Transbordor
- Robot(manipulator )de incarcat material uscat pe vagoneti
- Vagoneti pentru tunel,cca 50 bucati.Partea metalica este veche,iar partea de zidarie refractara de cca. 2 ani.
- Transbordor
- Cuptor tunel L=93.5 ml, l=2 ml,capacitate 200 tone/zi.
- Ventilator aer cald pentru uscare 12 buc
- Tragator
- Instalatie descarcare produs finit
- Transbordor
- Structura metalica noua de sustinere a benzilor transportatoare si altor echipamente.
Materiile prime sunt reprezentate de un stoc de argila care este materia prima folosita la fabricarea caramizii , iar calitatea ei se reflecta in rezultatul final obtinut al caramizii.
Marfurile sunt reprezentate de caramida,un stoc de 560 bucati.
Ambalajele sunt reprezentate de un numar de 4.775 paleti cu dimensiunea de 1200*1000, iar la Oradea un numar de 16 paleti de dimensiunea 1200*1000. Acestia au fost folositi in cadrul procesului de depozitare si si mutare a caramizii.
Activul scos la vânzare este descrise pe larg în raportul de evaluare intocmite de către societatea de evaluare Fortis Global Management, raport de evaluare ce este parte integrantă a caietului de sarcini.
Preţul de pornire la licitaţie, pentru activele scoase la vânzare, îl reprezintă 60% din valoarea de piață indicată de către societatea de evaluare Fortis Global Management plus TVA, preț de pornire aprobat și de către creditori în cadrul şedinţei Adunării creditorilor din 18.02.2021 şi anume:
MOBIL SCOS LA VANZARE |
PRETUL VANZARII LA LICITAȚIE PUBLICĂ 60% din valoarea de piață stabilită de evaluator –EURO + TVA |
Echipamente industriale, instalații de lucru utilaje, materii prime, mărfuri și ambalaje aparținând Kerachit SRL- situate în loc. Jimbolia, str. Kikindei, nr. 19, jud. Timiș | 1,280,324 Euro +TVA |
Garantia de participare la licitatie este în cuantum de 10 % din preţul de pornire al activelor scoase la vânzare și va trebui achitată, cu cel puțin 24 de ore anterior ședinței de licitație, la cursul BNR din ziua plății. Indiferent de calitatea de terti sau de creditori in procedura insolventei participantii sunt obligati sa achite garantia de participare.
Garanţia de participare la licitaţie se depune în lei, prin ordin de plata în contul unic al procedurii numărul RO48WBAN00991V030548RO01-deschis la Banca Comercială Intesa Sanpaolo România SA, beneficiar KERACHIT SRL, Cod fiscal beneficiar 13448520, cu specificaţia „garanţie în vederea participării la licitaţia publică deschisa cu strigare pentru achiziţionarea în bloc a activelor situate în Jimbolia, Calea Kikindei, nr. 19, jud. Timis , aflat în proprietatea KERACHIT SRL.”.
Caietul de sarcini: Persoanele interesate să participe la licitaţie pot să achiziţioneze caietul de sarcini de la sediul lichidatorului judiciar ROVIGO SPRL, începând cu data apariţiei anunţului de vânzare. Preţul pentru „Caietul de sarcini” este de 10.000 lei plus TVA.
Persoanele care vor să participe la licitaţia publică sunt invitate să se prezinte la termenul de vânzare, la locul şi ora fixate în acest scop .
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească ofertanţii pentru participarea la licitaţia publică si documentele necesare participarii sunt prevazute în Regulamentul de vanzare astfel cum a fost aprobat în cadrul Adunării creditorilor KERACHIT SRL din data de 22.07.2020 si modificat conform adunarii din 18.02.2021, parte integrantă a Caietului de sarcini.
Documentele de participare la licitaţia publică trebuie depuse la registratura ROVIGO SPRL cel mai târziu în ziua lucrătoare anterioară organizării licitaţiei publice deschise cu strigare, între orele 9.00-17.00. Documentele depuse cu depăşirea acestui termen nu vor fi luate în considerare de către comisia de licitaţie.
În conformitate cu prevederile art. 91 din Legea 85/2014:”(1)Bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar în exercițiul atribuțiilor sale prevăzute de prezenta lege , sunt dobândite libere de orice sarcini, precum privilegii, ipoteci, gajuri sau drepturi de retenție, sechestre de orice fel. Fac excepție de la acest regim măsurile asiguratorii dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale și/sau confiscării extinse. (2) Prin excepție de la dispozițiile art. 885 alin. (2) din Codul civil, radierea din cartea funciară a oricăror sarcini și interdicții prevăzute la alin. (1) se face în temeiul actului de întrăinare semnat de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar.”
În conformitate cu art. 838 lit. j Noul Cod de procedură Civilă, lichidatorul judiciar îi someaza pe toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare, în termenele şi sub sancţiunile prevăzute de lege.
Data primei licitaţii, din setul celor 3(trei) licitaţii publice cu strigare la un interval de o saptamana (astfel cum au fost aprobate în cadrul Adunării creditorilor din 18.02.2021) la prețul de pornire reprezentând 60% din valoarea de piață indicată de către societatea de evaluare Fortis Global Management plus TVA(preț de pornire aprobat de creditori în şedinţa adunării creditorilor din 18.02.2021): Prima licitaţie va avea loc in data de 18,06.2021 ora 10°°, la sediul lichidatorului judiciar din Bucureşti, str. Mareşal Josef Pilsudski (fosta Intrare Polonă), nr. 2, parter, sector 1. Nu vor fi admise la licitatie persoanele care nu au depus pana la termenul limita documentele solicitate prin caietul de sarcini.
Data următoarelor 2(doua) licitaţii publice la prețul de pornire reprezentând 60% din valoarea de piață indicată de către societatea de evaluare Fortis Global Management plus TVA (preț de pornire aprobat de creditori în şedinţa adunării creditorilor din 18.02.2021): În cazul în care niciunul dintre participanţii la licitaţia din 18,06.2021 nu oferă preţul de pornire, sau, în situaţia în care nu se prezintă niciun ofertant, următoarele 2(doua) licitaţii la același preț, aprobate prin şedinţa Adunării Creditorilor din 18.02.2021, vor avea loc la următoarele termene stabilite prin prezenta publicaţie de vânzare, respectiv în data de: 25.06.2021 ora 10°° și 02,07.2021 ora 10°°, cu respectarea aceloraşi condiţii de participare şi desfăşurare cerute pentru prima licitaţie.
Informatii suplimentare pot fi obţinute la numărul de telefon 021.210.01.64, mobil 0724.323.442 sau la adresa de e-mail: office@rovigo.ro.
Proces-verbal de afisare. Prezenta publicaţie de vânzare se va afişa la :
- Sediul lichidatorului judiciar si locul licitatiei: Bucureşti, str. Maresal Josef Pilsudski nr. 2, parter, sector 1;
- Tribunalul Bihor cu sediul în: Oradea, Parcul Traian nr. 10, cod 410033, jud. Bihor;
- Primăria pe raza căruia se află amplasat activul din Jimbolia: Primăria Jimbolia cu sediul în Jimbolia, Str. Tudor Vladimirescu, Nr.81, jud.Timis
- Site-ul lichidatorului judiciar: www.rovigo.ro
- Site-ul de licitatii al U.N.P.I.R. Bucureşti
- Ziar de larga circulatie
- Persoana de contact: Cristian Stangaciu
- Telefon: 0724323442
- Email: cristian.stangaciu@rovigo.ro
Debitor | KERACHIT |
CUI | 13448520 |
RC | J5/814/2000 |
Localitate | Oradea |
Adresa | București |
Data licitației | 18 iunie 2021 |