1. Prima pagină
  2. /
  3. Oportunități de afaceri
  4. /
  5. Monument istoric – casa Maria Lahovary – MT PROPERTY SRL

Monument istoric – casa Maria Lahovary – MT PROPERTY SRL

Categorie: MT PROPERTY SRL, Oportunități de afaceri, TMD SA
Etichete: Licitații

Mai multe informații despre activ

Proprietate istorică – spațiu comercial, situat la adresa București, Sector 1, Calea Dorobanți nr 39.

Proprietatea face parte din lista monumentelor istorice, fiind construita la sfârșitul secolului XIX, în anul 1889, sub numele de Casa Maria Lahovary. Clădirea urmează să fie scoasă la licitație în perioada următoare de către Rovigo SPRL.

Clădirea (S+P+2E) are o suprafață construită desfășurată de 1.996 mp și teren de 3.196 mp.

Proprietatea se accesează direct din Calea Dorobanți, stradă cu două sensuri de circulație. Proprietatea are acces la căile de transport în comun – linii de autobuz și tramvai, iar cea mai apropiata gura de metrou este stația Romană situată în imediata vecinătate (la cca. 200 m). Proprietatea se învecinează cu mai multe puncte de interes: Piața Victoriei – Hotel Sheraton – Academia de Studii Economice – Piața Lahovari.

Casa Maria Lahovary - emblemă a Bucureștiului secolului XIX

Casa Maria Lahovary - licitatie Rovigo Sprl

Construită în 1889 în stilul neorenașterii franceze de către arhitectul Louis Blanc, casa Maria Lahovary a fost construită la cererea politicianului Ion M. Lahovary, tatăl prințesei Martha Bibescu. Clădirea este una dintre emblemele Bucureștiului.

Planurile semnate de arhitectul Louis Blanc în 27 iunie poartă însemnările în limba franceză. Inițial, arhitectul a proiectat clădirea în mijlocul terenului, cât mai departe de străzile aglomerate ale Bucureștiului. Astfel, el a profitat de spațiu pentru a transforma întreaga casă într-o oază de liniște.

Reședința somptuoasă era formată din pivnițe, parter, etaj și o mansardă înaltă. Probabil că, la dorința lui Lahovary, clădirea a fost construită în stilul Renașterii franceze pentru a se contura în grandoare și eleganță.

Simetria fațadei principale este punctată la nivelul parterului, în dreapta, de o fereastră triplă, în forme descrescătoare. Deasupra ferestrelor, panoul decorativ cu monograma ML face trimitere, în limba franceză, la Casa Lahovary. Pe fațada posterioară, Louis Blanc a amplasat un pridvor de lemn, consemnat de arhitect în calcule astfel: „verandă deschisă de lemn cu soclu zidit”.

La început, repartizarea spațiilor interioare ale construcției era următoarea: 10 camere la parter și etaj, 2 antreuri cu toate instalațiunile moderne (apă, electricitate, băi); bucătăria și camerele de servitori la subsol. În stânga se afla grajdul, iar în dreapta, remiza pentru trăsuri și garajul de automobile. Dependințele ocupau o suprafață de 619 mp.

Dispunerea actuală a imobilului este: Subsol, Parter, 2 Etaje și Mansardă, având suprafața construită de 1.200 mp și o suprafață foarte generoasă a terenului de 3.300 mp.

În curând, acest monument va fi valorificat în procedura insolvenței de către Rovigo SPRL.

Licitație Rovigo SPRL - casa Maria Lahovary

surse foto: b365.ro, facebook.com

LocalitateBucurești
AdresaCalea Dorobanților nr 39

Sunteți interesat de acest activ? Contactați specialiștii ROVIGO.

Persoană contactCristian Stângaciu
Telefon0724.323.442, 021-210.01.64
Emailoffice@rovigo.ro

Alte active