Datorii cumulate de peste 25 mld. euro, zeci de proceduri de insolvență în derulare, la care se adaugă efectul de domino resimțit în societate, sunt cifre care vor zgudui din temelii atât economia austriacă, cât și sistemul juridic și financiar European.
Toate acestea, determinate de falimentul grupului Signa, care afectează deopotrivă o întreagă rețea de companii dependente în anumită măsura de acesta, care va duce inevitabil la o amplă prăbușire economică la nivel național, iar la nivel european va duce la instabilitatea piețelor financiare, scăderea investițiilor europene și pierderea încrederii în sistemul juridic și fiscal al Uniunii Europene.
Efectele nu vor fi însă doar în plan economic, ci va fi o provocare și în ceea ce privește reglementările actuale privind insolvența transfrontalieră, întrucât grupul Signa este constituit dintr-o multitudine de firme și fonduri prezente în mai multe țări și prin urmare în jurisdicții diferite, ceea ce face extrem de dificilă pe de o parte trasabilitatea banilor, recuperarea creanțelor și atacarea tranzacțiilor suspecte, iar pe de altă parte aplicarea coroborată a normelor specifice insolventei transfrontaliere.
Reglementari există în acest sens – Legea model UNCITRAL (1997) privind insolvența transfrontalieră, Legea model UNCITRAL (2019) privind insolvența grupurilor de întreprinderi, Regulamentul UE 215/848 privind procedurile de insolvență, prin care legiuitorul a reglementat mecanisme de cooperare, armonizare și coordonare a procedurilor de insolvență a grupurilor de societăți.
Regulamentul (UE) nr. 848/2015, în Capitolul V, reglementează procedurile de insolvență aplicabile membrilor unui grup de societăți. Cu toate acestea, capitolul reglementează numai mecanismele cooperării, grupul nu este privit ca o singură entitate, distinctă, care să facă obiectul unei proceduri unice, ci este tratat individual, chiar dacă este parte a unui grup interdependent.
Legislativul european a optat așadar doar pentru o procedură de coordonare între procedurile de insolvență care implică diferite companii din acelasi grup. O inovație constă totuși în faptul că unui practician în insolvență i se permite să solicite deschiderea unei „proceduri de coordonare a grupului”, care ar trebui să faciliteze, în special, restructurarea grupurilor (Capitolul V, Secțiunea 2), participarea celorlalți practicieni în insolvență se realizează în mod voluntar, iar un „coordonator” va fi numit pentru a propune și implementa planul de coordonare (art. 71-72).
În România totuși, Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, în Capitolul II, „Dispoziții speciale privind procedura insolvenței grupului de societăți”, și Titlul III, „Insolvența transfrontalieră”, Capitolul III, „Dispoziții privind coordonarea procedurii insolvenței grupurilor de societăți”, oferă unul dintre cele mai moderne reglementări pentru insolvența grupului de societăți din Europa.
Insolvența grupului imobiliar Signa – în care fiecare filială majoră a grupului din diferite țări este gestionată de un administrator judiciar diferit, fără o coordonare centralizată, readuce așadar în prim-plan examinarea mai atentă a legislației actuale privind insolvența transfrontalieră a grupului de societăți, apreciată de o serie de specialiști austrieci ca nefiind suficient de clară, unitară sau adaptată pentru a gestiona proceduri de insolvență transfrontalieră care implică grupuri de companii complexe, solicitându-se tot mai insistent o lege a insolvenței colective care să permită gestionarea integrată a tuturor procedurilor aferente unui grup de companii.
Aceasta întrucât, grupurile de societăți operează dincolo de granițele naționale, dar legislațiile privind insolvența rămân în mare parte naționale, fragmentate și dificil de coordonat.
Procedura insolvenței grupului Signa și a problemelor care vor apărea inevitabil în derularea acesteia, va readuce așadar în discuție necesitatea armonizării legislațiilor la nivel european raportat și la faptul că, absența aplicării Legii Model 2019 privind grupurile de întreprinderi lasă un vid juridic periculos în fața unor structuri corporative din ce în ce mai sofisticate.
Este un deziderat generat de faptul că, întreprinderile din întreaga lume cresc rapid și devin interconectate la nivel mondial, grupurile de societăți reprezentând deja normalitatea în comerțul internațional.
Această realitate aduce inevitabil specialiștilor în domeniul insolvenței perspective noi, provocări majore legate de aspectele internaționale ale procedurilor de insolvență și necesitatea de a identifica mecanisme practice și eficiente pentru gestionarea acestora, dar și existența unui cadru legal care să permită gestionarea integrată a acestor proceduri.
Articol redactat de colegul nostru
Dimitrie Cezar Poștoacă
Avocat, practician în insolvență
