Insolvența unităților administrativ-teritoriale (UAT) – Cadru legal, condiții și procedură

Cu toate ca reglementările privind insolvența unităților administrativ-teritoriale datează din 2013, principiile și procedurile stabilite rămân actuale și esențiale pentru gestionarea responsabilă a unor situații urgente și extraordinare, care au ca scop diminuarea volumul mare al arieratelor (datorii mai vechi de 90 de zile) înregistrate de unitățile sau subdiviziunile administrativ-teritoriale, prin oferirea unei soluții aflate atât la îndemâna lor, cât și a creditorilor acestora. Cunoașterea corectă a cadrului legal și a pașilor de urmat poate ajuta primăriile să prevină blocaje financiare, optimizarea bugetului și să asigure continuitatea serviciilor publice pentru cetățeni.

Insolvența UAT este reglementată în principal prin OUG nr. 46/2013 privind criza financiară și insolvența UAT, modificată și completată, și prin Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale. Aceste acte normative stabilesc cadrul procedural și condițiile în care o unitate administrativ-teritorială poate fi declarată în criză financiară sau în insolvență.

Criza financiară se definește ca situația în care o UAT se află temporar în imposibilitatea de a-și achita obligațiile curente. O UAT se consideră în criză financiară dacă are obligații restante mai vechi de 90 de zile care depășesc 15% din bugetul general sau dacă nu poate achita drepturile salariale restante mai mult de 90 de zile. Declararea crizei financiare se face prin hotărâre a consiliului local sau județean, la propunerea ordonatorului principal de credite, care semnalează oficial dificultățile financiare și mandatează elaborarea unui plan de redresare financiară. Aceasta permite administrației locale să inițieze măsuri pentru restabilirea echilibrului bugetar și asigurarea continuității serviciilor publice.

Pe de alta parte, insolvența reprezintă starea în care UAT nu dispune de fonduri suficiente pentru plata datoriilor exigibile. O UAT este considerată insolventă atunci când are obligații restante mai vechi de 120 de zile și valoarea acestora depășește 50% din bugetul general, sau când nu achită drepturile salariale prevăzute în buget pentru o perioadă mai mare de 120 de zile. Această situație impune adoptarea măsurilor legale pentru protejarea interesului public și restabilirea echilibrului bugetar.

Procedura de insolvență poate fi inițiată la cererea ordonatorului principal de credite sau a creditorilor care dețin creanțe certe, lichide și exigibile. Cererea se introduce la tribunalul în a cărui circumscripție își are sediul UAT-ul. Deschiderea procedurii asigură supravegherea și redresarea financiară prin implicarea unui administrator judiciar și a autorităților locale. Instanța desemnează administratorul judiciar care supraveghează procesul și acordă sprijin pentru stabilizarea bugetului.

Odată deschisă procedura de insolvență, unitatea administrativ-teritorială continuă să funcționeze, asigurând serviciile publice esențiale sub supravegherea unui administrator judiciar și aplicând un regim strict de disciplină bugetară. Sunt suspendate executările silite, angajarea de noi cheltuieli neesențiale este restricționată, iar plățile obligatorii și de funcționare esențiale sunt prioritizate.

Primarul – în calitatea sa de ordonator de credite, își exercită în continuare atribuțiile, având ca principală preocupare reducerea cheltuielilor, evaluarea realistă a situației financiare, implementarea planului de redresare și asigurarea transparenței decizionale față de consiliu și comunitate. Procedura produce efecte juridice semnificative, inclusiv înghețarea dobânzilor și penalităților pentru creanțele negarantate, suspendarea termenelor de prescripție și limitarea capacității de a angaja noi cheltuieli.

Administratorul judiciar, împreună cu ordonatorul principal de credite, elaborează un plan de redresare financiară care include măsuri de reducere a cheltuielilor, creșterea veniturilor, achitarea plăților restante și stabilirea unor termene clare de implementare. După înregistrarea planului la tribunal, judecătorul-sindic convoacă o ședință în termen de 20 de zile, în care planul este admis, modificat sau respins. În cazul respingerii, se acordă un termen pentru refacerea planului, astfel încât să răspundă nevoilor reale ale UAT-ului. Planul aprobat se aplică pe întreaga durată a procedurii, având ca scop principal restabilirea echilibrului financiar și protejarea interesului public.

Principalele deosebiri ale acestei proceduri, față de cea prevăzută de Legea nr.85/2014:

• cea mai mare deosebire a acestei proceduri speciale, față de insolvența de drept comun prevăzută de Legea nr. 85/2014 este imposibilitatea desființării/radierii UAT. Finalitatea insolvenței UAT prevăzută de OUG 46/2013 este întotdeauna caracterizată de revenirea financiară, cu respectarea planului de redresare întocmit de administratorul judiciar (numit de judecătorul sindic) împreună cu ordonatorul principal de credite (primarul) și aprobat de adunarea creditorilor.

Insolvența nu reprezintă dizolvarea administrației locale, ci un instrument legal de redresare financiară care permite primăriilor să gestioneze responsabil situațiile dificile și să prevină acumularea de datorii, menținând o administrație locală responsabilă și funcțională.

Scopul este restabilirea echilibrului bugetar, protejarea interesului public și menținerea continuității serviciilor pentru comunitate, fiind așadar în prezenta unui mecanism benefic pentru UAT, la care ar trebui să se apeleze cu mai multa încredere încă de la ivirea primelor semne de insolvență.

Articol redactat de colega noastră