Date

28 oct. 2022
Expired!

Time

10:30 am

Proprietate industrială situată în Jimbolia – DAMACO INVEST SRL – 14 octombrie

ROVIGO SPRL - redresare, insolventa, lichidare firme, faliment

Subscrisa, ROVIGO SPRL, cu sediul în Bucureşti, str. Mareşal Josef Pilsudski (fosta Intr. Polonă), nr. 2, parter, sector 1, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei DAMACO INVEST SRL (în faliment, in bankruptcy, en faillite) cu sediul social în Municipiul Oradea, Str. NOJORIDULUI, Nr. 25, Judet Bihor, Cod unic de înregistrare 14903823/26.09.2002, înregistrată la ORC sub nr. J5/929/2002, desemnată prin sentinţa civilă nr. 1009 din data de 29.06.2016 pronunţată de către Tribunalul Bihor, Secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. 1714/111/2015, în exercitarea atribuţiunilor ce ne revin potrivit Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, în temeiul art. 154 şi urm. din Legea 85/2014 şi în conformitate cu hotărârile Adunării creditorilor Damaco Invest SRL din 21.09.2022,

Prin prezenta publicatie de vânzare se aduce la cunoştinţa generală că, la data de 14.10.2022, orele 10.30, la sediul lichidatorului judiciar din Bucureşti, str. Mareşal Josef Pilsudski (fosta Intrare Polonă), nr. 2, parter, sector 1, va avea loc prima licitaţie publică având ca obiect vânzarea în mod individual la licitaţie publică cu strigare, avand ca pret de pornire 40% din valoarea de piață stabilită în raportul de evaluare plus TVA, a următoarei proprietăți industriale aflata în proprietatea Damaco Invest SRL:

  • Proprietatea industrială, constructie si teren – hala cu spatii de productie si corp birouri si teren intravilan 66.060 mp – situata in Jud. Timis, Jimbolia, Calea Kikindei, nr. 19, compusa din: hala industriala, grup social si constructie ardere, post trafo si centrala termica; otelarie; atelier de strungarie si fierarie, cladire incarcat acumulatoare.

Activul scos la vânzare este descrise pe larg în raportul de evaluare intocmite de către societatea de evaluare Property Partners Valuation Consulting SRL, raport de evaluare ce este parte integrantă a caietului de sarcini.

Preţul de pornire la licitaţie, pentru activele scoase la vânzare, îl reprezintă 40% din valoarea de piață indicată de către societatea de evaluare Property Partners Valuation Consulting SRL plus TVA, preț de pornire aprobat și de către creditori în cadrul şedinţei Adunării creditorilor din 21.09.2022 şi anume:

IMOBIL SCOS LA VANZARE PRETUL VANZARII LA LICITAȚIE PUBLICĂ
-40% din valoarea de piață stabilită de evaluator –EURO + TVA
Proprietate industriala situată in Jimbolia, Calea Kikindei, nr. 19, jud. Timis 556.800 Euro +TVA

Garantia de participare la licitatie este în cuantum de 10 % din preţul de pornire al activului scos la vânzare și va trebui achitată, cu cel puțin 24 de ore anterior ședinței de licitație, la cursul BNR din ziua plății. Indiferent de calitatea de terti sau de creditori in procedura insolventei participantii sunt obligati sa achite garantia de participare.

Garanţia de participare la licitaţie se depune în lei, prin ordin de plata în contul unic al procedurii numărul RO81WBAN00991V017995RO02-deschis la Banca Comercială Intesa Sanpaolo România SA, beneficiar Damaco Invest SRL, Cod fiscal beneficiar 14903823/26.09.2002, cu specificaţia „garanţie în vederea participării la licitaţia publică deschisa cu strigare pentru achiziţionarea în mod individual a activului situat în Jimbolia, Calea Kikindei, nr. 19, jud. Timis, aflat în proprietatea Damaco Invest SRL”.

  • Caietul de sarcini: Persoanele interesate să participe la licitaţie pot să achiziţioneze caietul de sarcini de la sediul lichidatorului judiciar ROVIGO SPRL, începând cu data apariţiei anunţului de vânzare.

Preţul pentru „Caietul de sarcini” pentru fiecare activ în parte ce este scos la vânzare este de 10.000 lei plus TVA.

Persoanele care vor să participe la licitaţia publică sunt invitate să se prezinte la termenul de vânzare, la locul şi ora fixate în acest scop.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească ofertanţii pentru participarea la licitaţia publică si documentele necesare participarii sunt prevazute în Regulamentul de vanzare astfel cum a fost aprobat în cadrul Adunării creditorilor Damaco Invest SRL din data de 02.09.2020 si modificat in cadrul Adunarii creditorilor din data de 02.09.2022, parte integrantă a Caietului de sarcini.

Documentele de participare la licitaţia publică trebuie depuse la registratura ROVIGO SPRL cel mai târziu în ziua lucrătoare anterioară organizării licitaţiei publice deschise cu strigare, între orele 9.00-17.00. Documentele depuse cu depăşirea acestui termen nu vor fi luate în considerare de către comisia de licitaţie.

În conformitate cu prevederile art. 91 din Legea 85/2014:”(1)Bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar în exercițiul atribuțiilor sale prevăzute de prezenta lege , sunt dobândite libere de orice sarcini, precum privilegii, ipoteci, gajuri sau drepturi de retenție, sechestre de orice fel. Fac excepție de la acest regim măsurile asiguratorii dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale și/sau confiscării extinse. (2) Prin excepție de la dispozițiile art. 885 alin. (2) din Codul civil, radierea din cartea funciară a oricăror sarcini și interdicții prevăzute la alin. (1) se face în temeiul actului de întrăinare semnat de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar.”

În conformitate cu art. 838 lit. j Noul Cod de Procedură Civilă, lichidatorul judiciar îi someaza pe toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare, în termenele şi sub sancţiunile prevăzute de lege.

  • Data primei licitaţii, din setul celor 3(trei) licitaţii publice cu strigare la un interval de o saptamana (astfel cum au fost aprobate în cadrul Adunării creditorilor din 21.09.2022) la prețul de pornire reprezentând 40% din valoarea de piață indicată de către societatea de evaluare Property Partners Valuation Consulting SRL plus TVA (preț de pornire aprobat de creditori în şedinţa adunării creditorilor din 21.09.2022): Prima licitaţie va avea loc in data de 14.10.2022 ora 10:30, la sediul lichidatorului judiciar din Bucureşti, str. Mareşal Josef Pilsudski (fosta Intrare Polonă), nr. 2, parter, sector 1. Nu vor fi admise la licitatie persoanele care nu au depus pana la termenul limita documentele solicitate prin caietul de sarcini.
  • Data următoarelor 2(doua) licitaţii publice la prețul de pornire reprezentând 40% din valoarea de piață indicată de către societatea de evaluare Property Partners Valuation Consulting SRL plus TVA (preț de pornire aprobat de creditori în şedinţa adunării creditorilor din 21.09.2022): În cazul în care niciunul dintre participanţii la licitaţia din 14.10.2022 nu oferă preţul de pornire, sau, în situaţia în care nu se prezintă niciun ofertant, următoarele 2 (doua) licitaţii la același preț, aprobate prin şedinţa Adunării Creditorilor din 21.09.2022, vor avea loc la următoarele termene stabilite prin prezenta publicaţie de vânzare, respectiv în data de: 21.10.2022 ora 10:30, și 28.10.2022 ora 10:30, cu respectarea aceloraşi condiţii de participare şi desfăşurare cerute pentru prima licitaţie.

Informatii suplimentare pot fi obţinute la numărul de telefon 021.210.01.64, mobil 0724.323.442 sau la adresa de e-mail: office@rovigo.ro.

  • Persoana de contact: ROVIGO SPRL
  • Telefon: 021.210.01.64, 0724.323.442
  • Email: office@rovigo.ro
Debitor DAMACO INVEST SRL
CUI 14903823
RC J5/929/2003
Localitate Oradea
Adresa Str. Nojoridului, nr. 25
Data licitației 14 octombrie 2022
keyboard_arrow_up