NPL sau Credite Neperformante: Poate fi un NPL reciclabil?

folder_openEditorial
commentNiciun comentariu
credite neperformante nlp - rovigo.ro

Creditele neperformante sau NPL-urile sunt o realitate a mediului economic actual și în special a celui bancar

Creditele neperformante sunt acele împrumuturi în care companiile sau persoanele fizice întâmpină dificultăți financiare în a-și respecta angajamentele de plată față de bancă. Atunci când termenele de plată au fost depășite cu peste 90 de zile sau împrumutul este evaluat de către bancă ca fiind puțin probabil să fie rambursat, banca clasifică aceste credite ca fiind în categoria de NPL. Pe cat de simplă este această definiție, pe atât de complex este cumulul de efecte pe care un portofoliu de NPL îl generează în economie.

Potrivit datelor statistice publicate de BNR – Indicatori agregați privind instituțiile de credit, rata creditelor neperformante a înregistrat ponderi scăzute în ultimii 3 ani, respectiv: 4.09%/31.12.2019, 3.83%/31.12.2020, 3.35%/31.12.2021. Comparând cu nivelul înregistrat la data de 30.09.2014, de 21.47% s-ar putea trage concluzia că situația este sub control, însă lucrurile nu stau așa. Nivelul scăzut al NPL este datorat măsurilor adoptate prin programe guvernamentale de contracarare a efectelor pandemiei și de efortul susținut al băncilor de gestionare “inside” a acestor portofolii.

Față de anii anteriori, când portofoliile de NPL luau forma unor vânzări, cesiuni de creanțe și migrau către societăți specializate în valorificarea activelor, în prezent se constată o reticență în astfel de practici dat fiind că politicile fiscale nu sunt favorabile băncilor. Activitatea de gestiune internă a NPL implică costuri privind ajustările pentru deprecierea creanțelor, mobilizare de resurse umane pentru monitorizarea acestora și, nu în ultimul rând, blocare de fonduri ce nu pot fi utilizate pentru finanțări noi generatoare de venituri.

Plecând de la unul din principiile fundamentale ale Legii Insolvenței nr.85/2014, “valorificarea în timp util și într-o manieră cât mai eficientă a activelor“, considerăm că toate entitățile implicate în lanțul valorificării unui NPL trebuie să adere și să-l implementeze.

Indiferent ca îl numim NPL sau “creanță cesionată”, valorificarea lui în timp util s-ar transpune într-o intrare de numerar, dacă NPL ajunge la o agenție de colectare a creanțelor, forma unei proceduri de restructurare cu șanse de redresare economică a companiei sau forma unei valorificări de active (active imobilizate sau circulante) și care pot genera finanțări noi pentru companii active, redând în acest fel activele circuitului economic.

Cum poate fi valorificat un NPL?

Presiunile aduse de NPL-uri asupra economiei generale pot fi gestionate mai ușor cu ajutorul unui partener de încredere. Apelați la specialiștii Rovigo SPRL.

Tags: credite neperformante, npl

Alte articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

keyboard_arrow_up