Proceduri de preinsolvență: Acordul de restructurare și Concordatul preventiv

Adoptată în anul 2019, Directiva (UE) 2019/1023 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 privind cadrele de restructurare preventivă, remiterea de datorie și decăderile, precum și măsurile de sporire a eficienței procedurilor de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie, și-a propus să contribuie la buna funcționare a pieței interne, la reducerea barierelor din calea liberei circulații a capitalurilor și a libertății de stabilire care rezultă din diferențele dintre statele membre în ceea ce privește cadrele de restructurare și de insolvență și de a consolida cultura salvării întreprinderilor pe baza principiului celei de-a doua șanse.

Scopul declarat al Directivei a fost de uniformizare a procedurilor de prevenție a insolvenței și de insolvență în cadrul statelor membre, respectiv a conceptelor cheie utilizate în legislația statelor și estomparea diferențele de regim juridic care pot genera nedoritul fenomen de forum shopping, ce constă în căutarea jurisdicției mai favorabile de către părțile implicate în procedură.

Conform normelor de fundamentare, elaborarea Directivei s-a realizat prin valorificarea studiilor comparative a legislațiilor europene aplicabile în materia insolvenței care au promovat o cultură a salvării, în considerarea importanței implementării procedurilor de prevenire a insolvenței. O sursă de inspirație de referință a reprezentat-o, desigur, și legislația americană, care a stat la baza elaborării Ghidului Legislativ UNCITRAL „Directors’ obligations in the period approaching insolvency”.

Prin consolidarea cadrelor de restructurare preventivă out of court, Directiva a acordat o importanță deosebită mecanismelor de restructurare, considerându-le a fi remediul cel mai eficient de tratare a dificultăților financiare cu care se confruntă antreprenorii, avand ca scop încurajarea procedurilor extrajudiciare în vederea degrevării rolului instanțelor, prin extinderea ariei de derulare a cadrelor de restructurare preventivă în afara sistemului judiciar.

O parte dintre soluțiile instituite se regăseau în mare măsură și în reglementările statelor care dispun deja de mecanismele de prevenire a insolvenței, Directiva propunându-și o eventuală perfecționare a formulelor legislative, prin cristalizarea modului de determinare a condițiilor și efectelor implementării planurilor de restructurare coroborat cu echilibrarea intereselor debitorilor cu cele ale creditorilor, conferind debitorilor șansa unei restructurări reale și eficiente, iar creditorilor garantându-le posibilitatea recuperării creanțelor într-un grad mai ridicat.

Deși aceste proceduri sunt guvernate de confidențialitate și au ca scop rezolvarea pentru debitor a unor dificultăți financiare înainte de inițierea unei proceduri clasice, publice, de insolvență, totuși aceste proceduri nu au fost utilizate multă vreme. Și în prezent, numărul antreprenorilor care apelează la aceste proceduri este extrem de mic.

Cauza nu este inutilitatea acestor măsuri de prevenție, cât mai degrabă lipsa de cunostință a acestor proceduri relativ noi introduse în practică (față de Legea insolvenței apărută încă din anul 1995), cât și necesitatea schimbării mindset-ului în mediul de afaceri din România.

O analiză aprofundată a eficienței și eficacității procedurilor de restructurare din România a relevat că, în general, companiile din Romania amână intrarea în insolvență pentru un interval de 3-4 ani, de teama eșecului, a dificultății de a începe o nouă afacere, a stigmatului adus de o astfel de procedură. Acest comportament compromite considerabil rata de recuperare a creanțelor și crește costurile acestor recuperări.

Directiva 2019/1023 a instituit în sarcina statelor membre obligația de adoptare a unor prevederi legislative prin care să asigure că (1) procedurile de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie devin mai eficace, în special prin scurtarea duratei acestora și a costurilor acestor proceduri (2) intreprinzătorii insolvenți care sunt onești pot beneficia de o remitere completă de datorie după scurgerea unei perioade rezonabile care să le permită astfel o a doua șansă; și (3) intreprinderile și intreprinzătorii viabili aflați în dificultate financiară au acces la cadre naționale eficace de restructurare preventivă care să le permită să continue să funcționeze și să evite insolvența/lichidarea.

Amintim că, în România, încă de la adoptarea Legii 85/2014 au fost introduse proceduri de prevenire a insolvenței – mandatul ad-hoc și concordatul preventiv, care aveau menirea de a „rezolva” out of court dificultățile financiare ale debitorilor în vederea salvgardării afacerilor, păstrarea locurilor de muncă și acoperierea creanțelor existente, România beneficiind deja de una dintre cele mai moderne legislații în materie de preinsolvență și insolvență.
Pentru implementarea Directivei UE 2019/2013 în materie de preinsolvență, legiuitorul român a fost nevoit să adopte o nouă procedură – acordul de restructurare, care a inlocuit mandatul ad-hoc și să modifice substanțial procedura concordatului preventiv.

În noua reglementare:

• Ambele proceduri de preinsolvență pot fi inițiate doar de către debitori și sunt destinate societăților care se află în stare de dificultate, respectiv într-o stare generată de orice împrejurare care determină o afectare temporară a activităţii ce dă naştere unei ameninţări reale şi grave la adresa capacităţii viitoare a debitorului de a-şi plăti datoriile la scadenţă, dacă nu sunt luate măsuri adecvate, însă debitorul aflat în stare de dificultate trebuie să fie capabil să îşi execute obligaţiile pe măsură ce devin scadente, altfel acesta fiind într-o stare de insolvență.
• În cazul concordatului preventiv, procedura poate fi deschisă și la cererea creditorilor, însă doar cu acordul debitorului.
• În ambele proceduri este necesar ca starea de dificultate să fie atestată de către un practician în insolvență membru U.N.P.I.R., ales de catre debitor, printr-un Raport în care este analizată starea în care se află societatea.
• Principala obligație a debitorilor care vor sa fie supuși celor două proceduri de preinsolvență este aceea de a propune un Acord/Plan de restructurare, fie întocmit de practicianul în insolvență (adminsitratorul restructurării sau administrator concordatar), fie întocmit de către debitor, asistat de practicianul în insolvență.
• Acordul/planul de restructurare este votat de către creditorii afectați și, ulterior, confirmat/omologat de către judecătorul sindic.
• În cazul debitorilor care au avut o cifră de afaceri sub 500.000 EURO în anul anterior și acordul de restructurare a fost votat în unanimitate, legiuitorul român a prevăzut și o formă simplificată, fără intervenția instanței, a procedurii acordului de restructurare în care confirmarea acordului se va face de către practicianul în insolvență ales de către debitor.
• Votul Acordului/Planului se face, ca și în cazul Planului de reorganizare, pe categorii de creanțe, fiind necesare 50% +1 din fiecare categorie pentru aprobarea acestuia de către creditorii afectați.
• În cazul acordului de restructurare, constituirea de categorii este opțională pentru societățiile care au o cifră de afaceri sub 500.000 EURO în anul anterior, însă în aceste condiții va fi necesar votul majorității absolute a tuturor creanțelor afectate.
• În cazul concordatului preventiv, planul de restructurare va putea fi confirmat în anumite condiții și prin votul a minim 30% din valoarea creanțelor afectate.
• După confirmarea/omologarea de către judecatorul sindic a Acordului/Planului de restructurare, activitatea debitorului va fi restructurată în conformitate cu prevederile acestuia, iar drepturile creditorilor titulari ai creanțelor afectate vor fi modificate în conformitate cu prevederile Acordului/Planului de restructurare.

Putem astfel identifica o serie de avantaje ale procedurilor de preinsolvență implementate în legislația română:

• Debitorii pot accesa facil cele două proceduri, legiuitorul lasând la latitudinea fiecărei societăți dreptul de inițiere a unei proceduri de preinsolvență;
• Cele 2 proceduri au un grad ridicat de flexibilitate în ceea ce privește negocierile purtate între debitor și creditori, precum și modificarea prevederilor cuprinse în acordul/planul de restructurare propuse pentru votul creditorilor;
• Condițiile de vot și confirmare se aseamănă foarte mult cu votul prevăzut de Legea 85/2014 pentru planul de reorganizare, ceea ce conferă celor două proceduri o atractivitate mai mare în vederea aplicării unor proceduri de restructurare cu o intervenție minimă sau chiar fără intervenția instanței de judecată.

Dezavantajele procedurilor de preinsolvență în reglementarea actuală:

• Pentru debitori, cele două proceduri de preinsolvență le oferă o protecție minimă impotriva procedurilor de executare silită inițiate de către creditori. Doar în cazul concordatului preventiv, executările silite sunt suspendate de drept pe o perioadă de 4 luni de la data deschiderii procedurii.
• Pentru creditori, procedurile de preinsolvență pot fi folosite de către debitorii rău intenționați doar ca mijloc de blocare a cererilor pentru intarea în insolvență sau o tergiversare a intrării în insolvență, cu efecte dezastruoase pentru șansele reale de reorganizare și salvare a societății.
• Ambele proceduri de preinsolvență prevăd păstrarea dreptului de administare al debitorilor, ceea ce poate echivala cu diminuarea șanselor de redresare, precum și cu continuarea politicilor de management care au dus la acumularea pierderilor.
• Neintroducerea în legislația națională a unui test de viabilitate a procedurilor de restructurare în preinsolvență, conform prevederilor cuprinse în Directiva UE 2019/2013, duce la posibilitatea unor debitori aflați în stare iminentă de insolvență/faliment să recurgă inițial la o procedură de preinsolvență cu consecința irosirii resurselor financiare, oricum limitate, ale societății fără a putea atinge dezideratul de restructurare urmărit, falimentul fiind următoarea procedură firească într-o atare situație.

Concluzionând:

• Noile proceduri de preinsolvență pot fi mecanismele necesare pentru restructurarea cu succes a debitorilor onești aflați în dificultate. Specialiștii ROVIGO SPRL au calificările necesare și pot îndeplini toate atribuțiile prevăzute de Legea 85/2014 pentru calitațile de Administrator al Restructurării sau Administrator Concordatar.
• Totuși, raportat la reglementările legislative în materie de preinsolvență și insolvență, considerăm că procedurile de insolvență cumulează și asigură toate pârghiile necesare atât pentru debitori, cât și pentru creditori pentru restructurarea și reinserția în circuitul civil al debitorilor onești.

În cei peste 17 ani de activitate, specialiștii ROVIGO SPRL au cumulat o experiență relevantă în domeniu, perioadă în care au reorganizat cu succes o serie de societăți de importanță națională aflate în dificultate, și au asigurat reinserția acestora în circuitul economic în vederea continuării activității. Amintim în acest sens, cu titlu de exemplu: TELECONSTRUCTIA SA – lider în domeniul telecomunicațiilor, BREXXON DDS SA – antreprenor de top în domeniul tehnologiilor fără săpătură – No Dig atât pe teritoriul României, cât și în străinătate, etc.