Dată

28 apr. 2022
Expired!

Oră

1:00 pm

Monument istoric – casa Maria Lahovary – MT PROPERTY SRL

ROVIGO SPRL - redresare, insolventa, lichidare firme, faliment

ROVIGO S.P.R.L., cu sediul în București, Intrarea Mareșal Josef Pilsudski, nr. 2, sector 1, număr de înregistrare în Registrul Formelor de Organizare a UNPIR II-0008, CUI RO 20715409, reprezentată prin D-na. Deleanu Aura, practician în insolvență, asociat coordonator, în calitate de administrator judiciar al M.T. PROPERTY S.R.L. – „în reorganizare judiciară”, „in judicial reorganisation”, „en redressement”, cu sediul social în C-tin Rădulescu Motru, nr. 13, Bl. 13, et. 3, ap. 31, cam. 2, Sector 4, Bucuresti, Cod Unic de Înregistrare 11469780, înregistrată la ORC sub nr. J40/749/1999, societate aflată în Reorganizare juridicară conform Hotărârii intermediare de ședință nr. 1357/2017 din data de 20.03.2017 pronunțată de judecătorul-sindic în Dosarul nr. 43051/3/2014 aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti, Secţia a VII a Civila,

Prin prezenta Publicație de vânzare se aduce la cunoștința generală că la data de 28.04.2022 orele 13.00, la sediul administratorului judiciar din București, Intrarea Mareșal Josef Pilsudski nr. 2, Sector 1, va avea loc vânzarea individuală prin licitație publică deschisă cu strigare a bunului imobil aflat în proprietatea M.T. PROPERTY S.R.L., astfel cum acesta este descris în raportul de evaluare întocmit de Property Partners Valuation Consulting și în conformitate cu Regulamentul de vânzare aprobat de Adunarea Creditorilor în data de 07.10.2020, respectiv:

  • imobil compus din teren si cladirile aflate pe acesta – situat în Bucuresti, Calea Dorobanti, Nr. 39, Sector 1, nr. CF nr. 210219/Sector 1 București, Nr. cadastral: 210219. Terenul are o suprafata de 3.357 mp (3.196 mp, din acte) si are o suprafata totala construita la sol de 507 mp dupa cum urmeaza: C1 – 416 mp; C2 – 82 mp; C3 – 7 mp; C4 – 2 mp. Imobilul este înscris în Lista Monumentelor Istorice M.O.113bis/2016 poz.889 cod B-II-m-B-18615.

Informații suplimentare privind caracteristicile bunului sunt cuprinse în Raportul de evaluare întocmit în cauză, parte intregrantă a Caietului de Sarcini.

Prețul de pornire al licitației va fi in cuantum de:

DENUMIRE BUNPreț pornire
Plus TVA
Imobil compus din teren și clădiri ( C1- C4) – situat în București, Calea Dorobanți nr. 39, Sector 16.300.000 eur, plus TVA

Pentru participarea la licitație se va achita o garanție de 10% din prețul de pornire al licitației. Plata garanției se va face în lei la cursul de schimb stabilit de B.N.R. din data efectuării plății. Indiferent de calitatea de terți sau de creditori în procedura insolvenței, participanții sunt obligați să achite garanția de participare.Garanția de participare se constituie prin ordin de plată în contul unic de insolvență nr. RO36BITRBU1RON036977CC01 deschis la INTESA SAN PAOLO, pe numele M.T. PROPERTY S.R.L. cu specificația: „garanție în vederea participării la licitația publică deschisă cu strigare pentru achiziționarea bunului situat în ………, aflat în proprietatea M.T. PROPERTY S.R.L.”.

Efectuarea plății prin ordin de plată se consideră îndeplinită la data creditării contului M.T. PROPERTY S.R.L. cu suma de 10% din prețul de pornire a licitației.

Persoanele care vor să participe la licitație sunt invitate să se prezinte la termenul de vânzare, la locul fixat în acest scop și, până la acel termen, sunt obligate să-și procure caietul de sarcini de la sediul ROVIGO S.P.R.L. Prețul caietului de sarcini este în cuantum de 10.000 lei, exclusiv TVA.

Documentele de participare la licitație trebuie depuse la registratura ROVIGO S.P.R.L. cel mai târziu în ziua lucrătoare anterioară organizării licitaţiei publice deschise cu strigare, între orele 9.00-17.00. Documentele depuse cu depăşirea acestui termen nu sunt luate în considerare.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească ofertanţii pentru participarea la licitaţie și documentele necesare participării sunt prevăzute în Regulamentul de vânzare aprobat de către creditori în data de 07.10.2020, parte integrantă a Caietului de sarcini.

În conformitate cu dispoziţiile art. 91 din Legea 85/2014 bunurile înstrăinate de administratorul judiciar în exerciţiul atribuţiilor sale prevăzute de prezenta lege sunt dobândite libere de orice sarcini.

În conformitate cu art. 838 lit. (j) Noul Cod de procedură Civilă, administratorul judiciar îi somează pe toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare să anunţe administratorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare, în termenele şi sub sancţiunile prevăzute de lege.

În conformitate cu prevederile art. 1730 Noul Cod Civil, administratorul judiciar îi somează pe toți cei care au drept de preempțiune conform normelor legale, să anunțe administratorul judiciar în termenele și sub sancțiunile prevăzute de lege.

În cazul în care titularii dreptului de preempțiune își exercită acest drept sunt aplicabile dispozitiile art. 1738 si urmatoarele din Noul Cod Civil coroborat cu prevederile art. 846 alin. 12 și art. 848 Noul Cod de Procedura Civilă.

În cazul în care titularii dreptului de preempțiune nu-și manifestă în scris intenția de cumpărare în termen legal de la afișarea publicației de vânzare și nu participă la licitațiile publice organizate, aceștia nu-și vor mai putea exercita dreptul după adjudecarea imobilului.

În vederea exercitării dreptului de preemțiune, participarea la prima licitație publică deschisă este permisă și preemptorilor în cazul în care aceștia își manifestă intenția de cumpărare în condițiile prevăzute de Noul Cod Civil și Noul Cod de Procedura Civila în vigoare.

Menționăm faptul că societatea are încheiat un contract de închiriere pentru întreg imobilul supus vânzării, cu valabilitate până în 03.03.2023, urmând ca adjudecatarul să respecte orice obligații impuse de normele civile privind drepturile chiriașilor.

Cei interesati pot obține date și informații suplimentare de la sediul administratorului judiciar ROVIGO S.P.R.L. și la numerele de telefon : 021-210.01.64, 0724 323 442. Persoana de contact: Cristian Stangaciu.

  • Persoana de contact: Cristian Stângaciu
  • Telefon: 0724.323.442, 021-210.01.64
  • Email: office@rovigo.ro
DebitorM.T. PROPERTY SRL
CUI11469780
RCJ40/749/1999
LocalitateBucurești
AdresaC-tin Rădulescu Motru, nr. 13
Data licitației28 aprilie 2022

Casa Maria Lahovary – emblema a Bucureștiului secolului XIX

Licitație Rovigo SPRL - casa Maria Lahovary

Construită în 1889 în stilul neorenașterii franceze de către arhitectul Louis Blanc, casa Maria Lahovary a fost construită la cererea politicianului Ion M. Lahovary, tatăl prințesei Martha Bibescu. Clădirea este una dintre emblemele Bucureștiului.

Simetria fațadei principale este punctată la nivelul parterului, în dreapta, de o fereastră triplă, în forme descrescătoare. Deasupra ferestrelor, panoul decorativ cu monograma ML face trimitere, în limba franceză, la Casa Lahovary. Pe fațada posterioară, Louis Blanc a amplasat un pridvor de lemn, consemnat de arhitect în calcule astfel: „verandă deschisă de lemn cu soclu zidit”.

La început, repartizarea spațiilor interioare ale construcției era următoarea: 10 camere la parter și etaj, 2 antreuri cu toate instalațiunile moderne (apă, electricitate, băi); bucătăria și camerele de servitori la subsol. În stânga se afla grajdul, iar în dreapta, remiza pentru trăsuri și garajul de automobile. Dependințele ocupau o suprafață de 619 mp.

Dispunerea actuală a imobilului este: Subsol, Parter, 2 Etaje și Mansardă, având suprafața construită de 1.200 mp și o suprafață foarte generoasă a terenului de 3.300 mp.