Pandemia – între caz de forță majoră și impreviziune

Criza sanitară prin care lumea trece astăzi este, fără îndoială, una fără precedent. Niciodată în istoria modernă omenirea nu s-a mai întâlnit cu o situație în care, practic, întreaga sa activitate să fie paralizată.

Nenumărate întreprinderi și-au întrerupt activitatea, milioane de oameni se află în diferite forme de șomaj ori și-au pierdut locurile de muncă. Contractele de muncă ale tuturor acestor lucrători sunt într-un fel sau altul afectate. Pe lângă acestea, un număr foarte mare de contracte civile (de prestări servicii, de lucrări, etc.) sunt și ele afectate, părțile fiind în multe situații în imposibilitate obiectivă de a-și îndeplini obligațiile pe care și le-au asumat anterior izbucnirii pandemiei.

De multe ori ignorată sau tratată superficial, în contextul pandemiei COVID-19, forța majoră este astăzi pe buzele tuturor și invocată deja ca și motiv pentru neexecutarea unor obligații.

Desigur, în anumite cazuri, aceasta este pe deplin aplicabilă, în alte cazuri însă este exagerat invocată pentru a eluda obligații pe care ai putea să ți le îndeplinești chiar raportat la contextul social actual.

Atât forța majoră cât și impreviziunea reprezintă cauzele exoneratoare de răspundere civilă, „totală” în cazul forței majore și „parțială” în cazul impreviziunii, determinate în principal de întârzierile sau chiar întreruperile în executarea obligațiilor contractuale, restricțiile impuse de autorități, plasarea în carantină a angajaților, etc.

I. Forța majoră

Sub rezerva ca părțile să nu fi convenit altfel prin contract, forța majoră operează în temeiul legii, fără a fi necesară o clauză expresă, atât timp cât sunt întrunite condițiilor prevăzute lege, constând în imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor contractuale datorată unui eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil.

Eveniment extern voinței părților – raportat la situația cauzată de pandemia de COVID – 19 în România, se poate concluziona că aceasta reprezintă un caz de forță majoră, pe care partea interesată îl poate invoca drept motiv de neexecutare a obligației contractuale, cu condiția ca efectele pandemiei de COVID–19 să fie cu adevărat motivul pentru care partea nu își poate îndeplini obligațiile contractuale.  Important de menționat este faptul că invocarea formală a pandemiei drept caz de forță majoră nu poate justifica refuzul de îndeplinire a obligațiilor asumate prin acordul contractual.

Eveniment imprevizibil – raportat la modalitatea de răspândire a coronavirusului, perioada relativ scurtă de timp în care a ajuns să fie prezent și în România, amploarea infestării cu COVID – 19 în întreaga lume, se poate concluziona că acest eveniment nu ar fi putut să fie prevăzut / preîntâmpinat de o persoană prudentă și diligentă. Această condiție este îndeplinită în cazul contractelor ce au fost încheiate anterior declarării infecției cu COVID-19 ca fiind pandemie.

Eveniment invincibil și inevitabil – condiții care se apreciază raportat la o persoană diligentă și prudentă, proba constând în dovedirea imposibilității de onorare a obligațiilor asumate contractual, în ciuda eforturilor reale depuse în acest sens. Nu este suficient să ne raportăm aici la posibilitatea preîntâmpinării existenței pandemiei, ci la posibilitatea preîntâmpinării efectelor sociale și economice ale acesteia.

Lăsând la o parte nivelul teoretic al discuției, autoritățile române au reglementat în mod expres prezumarea pandemiei de COVID–19 drept caz de forță majoră în cazul intreprinderilor mici și mijlocii, care reprezintă de altfel sectorul cel mai puternic afectat de pandemie: Se prezumă a constitui caz de forță majoră, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, împrejurarea imprevizibilă, absolut invincibilă și inevitabilă la care se referă art. 1.351 alin. (2) din Codul civil, care rezultă dintr-o acțiune a autorităților în aplicarea măsurilor impuse de prevenirea și combaterea pandemiei determinate de infecția cu coronavirusul COVID-19, care a afectat activitatea întreprinderii mici și mijlocii, afectare atestată prin certificatul de situație de urgență – Ordonanța de urgență nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare.

În privința curgerii termenelor este importantă de menționat facilitatea acordată de legiuitor pentru cei aflați în caz de forță majoră:

• Art. 2532 C. Civ. prevede: Prescripția nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă (…) în cazul în care cel împotriva căruia curge sau ar urma să curgă prescripția este împiedicat de un caz de forță majoră să facă acte de întrerupere.
• În aceleași condiții se suspendă și termenele de decădere, în conformitate cu art. 2548 C. Civ.: (1) Termenele de decădere nu sunt supuse suspendării și întreruperii, dacă prin lege nu se dispune altfel (2) Cu toate acestea, forța majoră împiedică, în toate cazurile, curgerea termenului, iar dacă termenul a început să curgă, el se suspendă, dispozițiile art. 2534 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător. Termenul de decădere nu se socotește însă împlinit decât după 5 zile de la data când suspendarea a încetat.

Documentele care atestă forța majoră / situația de urgență:

Certificate de situație de urgență emise de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, la cerere, operatorilor economici a căror activitate este afectată în contextul COVID-19, în baza documentelor justificative care atestă impactul negativ suferit de întreprinderile mici și mijlocii pe perioada stării de urgență decretate de autorități.

Certificatul de situație de urgență poate fi folosit în relațiile cu instituțiile publice, pentru obținerea de facilități sau măsuri de sprijin, și în relațiile comerciale pentru o serie de remedii fiscale sau contractuale, cum ar fi amânarea la plată pentru IMM-uri a serviciilor de utilități și a chiriei pentru sediul social și sediile secundare, suspendarea rambursării ratelor, dobânzilor și comisioanelor din contractele de credit și de leasing cu până la 9 luni, pentru persoanele juridice, pe perioada stării de urgență. Alte remedii accesibile agenților economici ce obțin CSU sunt scutirea de penalități de întârziere pentru IMM-uri în executarea contractelor cu autoritățile publice, pe perioada stării de urgență.

Certificatul de forță majoră, eliberat conform Legii 335/2007, art. 4, litera j), de către Camera de Comerț și Industrie: „Camerele județene au următoarele atribuții principale:….j) avizează existența cazurilor de forță majoră și influența acestora asupra executării obligațiilor comercianților;…” necesar pentru a beneficia de scutiri în realizarea obligațiilor contractuale, firmele având obligația să își notifice în scris partenerul cu privire la evenimentul de forță majoră.

Avizul de forță majoră atestă existența unei situații de forță majoră care exonerează solicitantul de răspundere într-un anumit raport contractual. În cazul în care părțile ajung la un litigiu și mai ales în absența unei reglementări contractuale cu privire la forța probantă a acestui certificat, instanțele de judecată pot adopta o soluție diferită de cea cuprinsă în avizul de forță majoră.

Excepții de la aplicabilitatea forței majore

• obligația asumată privește bunuri de gen (sume de bani), întrucât în privința acestora nu ar putea exista imposibilitate de executare;
• părțile au stabilit în mod expres în contract (conform principiului liberații contractuale) îndeplinirea obligațiilor chiar în caz de apariție a unui eveniment de forță majoră;
• punerea în întârziere privind neîndeplinirea obligațiilor anterior apariției cazului de forță majoră
• cazul intreprinderilor mici și mijlocii care dețin certificatul de situație de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri împotriva cărora poate fi invocată forța majoră doar ulterior încercării de renegociere a contractului și eșuării acestor negocieri.

Într-o Hotărâre de speță, instanța a apreciat de exemplu că „situația de forță majoră trebuie să fie reprezentată de un eveniment, o împrejurare de fapt determinată și precis identificabilă. Un context socio-economic general, cum este cel determinat de declanșarea unei crize economice, nu poate fi calificat drept o împrejurare de forță majoră, în condițiile în care un astfel de context poate afecta în mod diferit participanții la viața economică, fie ei și din același
domeniu de activitate, raportat și la diligența, prudentă de care dau dovadă în desfășurarea propriei activități.”

II. Impreviziunea

Aceasta intervine în situația în care nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca partea aflată în imposibilitatea executării obligațiilor asumate să poată invoca forța majoră. Aceasta instituție juridică permite părții aflate în dificultate să solicite partenerului contractual, într-un termen rezonabil și cu bună-credință, negocierea adaptării contractului, iar în cazul unui refuz sau în lipsa unui răspuns, să solicite instanței adaptarea / încetarea contractului.

Incidenta cazului de impreviziune – condiții:

• executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepționale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligației;
• schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului;
• schimbarea împrejurărilor, precum și întinderea acesteia nu au fost și nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului;
• debitorul nu și-a asumat riscul schimbării împrejurărilor și nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că și-ar fi asumat acest risc;

Delimitarea clară față de instituția forței majore o constituie faptul că, în cazul invocării impreviziunii, debitorul nu este exonerat de îndeplinirea obligației in întregul ei, ci are loc doar o distribuire echitabilă între părți a pierderilor și beneficiilor ce rezultă din schimbarea împrejurărilor.

Cazuri practice privind incidența forței majore sau a impreviziunii:

• Contractele de credit, unde există de regula clauze speciale privind renegocierea obligațiilor asumate în caz de impreviziune. În măsura în care executarea contractului ar deveni excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepționale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligației, debitorii pot invoca impreviziunea, iar instanța poate dispune adaptarea sau încetarea contractului, în lipsa unui acord între partenerii contractuali.
• Contractele de locațiune, locatorii pot invoca forța majoră, în cazul în care nu își pot îndeplini obligațiile contractuale ca urmare a măsurilor dispuse de stat pentru limitarea răspândirii virusului COVID – 19.

În schimb, locatarii nu pot invoca forța majoră pentru neplata chiriei, pentru că aceasta privește bunuri de gen care nu pot face obiectul forței majore.

Cu toate acestea, urmare a suspendării temporare a activităților de comercializare cu amănuntul, a produselor și serviciilor în centrele comerciale în care-și desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, dispusă de către autorități, locatarii se pot prevala de aceste măsuri ale statului, generate de pandemia de COVID-19, pentru a solicita suspendarea contractului, sau chiar încetarea sa.

Concluzii

Nu este recomandată sau dezirabilă încadrarea în abstract a pandemiei COVID-19, în categoria forței majore, sau a impreviziunii, ci dimpotrivă, se impune evaluarea efectelor juridice asupra fiecărui raport contractual individual impactat de măsurile autorităților dispuse pentru evitarea răspândirii infecției cu coronavirusul SARS-CoV-2.

Din perspectivă juridică, în vederea formulării apărărilor cele mai potrivite pentru fiecare caz în parte, este necesară o analiză aprofundată a situației de fapt și a clauzelor negociate de părți, precum și a posibilității negocierii modificării temporare a condițiilor contractuale, tocmai pentru asigurarea respectării legii și a echității în raporturile dintre părți.

Istoria ne-a arătat însă că, în majoritatea situațiilor de criză majoră, starea de panică a creat mai multe pagube decat criza în sine, teama de necunoscut având natura de a ne determina să exageram în mod nejustificat și irațional efectele potențiale ale acelor situații, astfel încât deciziile nu mai sunt dictate de rațiuni, ci de instinct și emoție.